PHP rămâne stratul de execuție sub framework; în Laravel, calitatea proiectului se vede în modul în care limitezi responsabilitățile fiecărei clase. Discuția de față nu promite un layout universal, ci explică de ce contează să muți calculele din Blade, să păstrezi controlerele subțiri și să folosești tipuri declarative acolo unde IDE-ul și runtime-ul te pot ajuta.
Controlerul ar trebui să traducă HTTP în apeluri către servicii sau acțiuni, nu să conțină reguli de business de zeci de linii. Când vezi `if` înlănțuite legate de starea unui cont sau de permisiuni, mută-le într-o clasă dedicată pe care o poți apela și din comenzi Artisan sau din job-uri. Form Request-urile preiau validarea și autorizarea la marginea requestului, astfel încât metodele publice ale controlerului rămân lizibile. Evită funcțiile globale adăugate la întâmplare în `helpers.php`; fiecare helper ar trebui să aibă un nume care descrie efectul lateral sau absența lui.
Composer mapează namespace-uri la directoare; respectă PSR-4 și nu amesteca clase de domeniu în folderele generate de framework. Constructor injection în Laravel rezolvă dependențele automat dacă tipurile sunt hint-uite corect — preferă interfețe mici acolo unde vrei să înlocuiești implementarea în teste. Nu instanția manual obiecte grele în interiorul metodelor dacă același serviciu apare în mai multe locuri; înregistrează binding-ul în provider când comportamentul trebuie schimbat per mediu.
Aruncă excepții de domeniu cu mesaje utile pentru log, dar mapează-le în handler la coduri HTTP sau redirect-uri prietenoase pentru utilizator. Nu prinde `\Exception` generic fără re-aruncare sau logging — ascunzi bug-uri reale. Pentru API-uri JSON, menține un format constant al erorilor (`message`, `errors` pe câmpuri) ca frontend-ul să nu parseze text liber. În development, diferența dintre whoops și pagina generică de producție trebuie configurată explicit, nu lăsată la întâmplare.
Extrage metode private doar ca pas intermediar; ținta este o clasă testabilă fără bootstrapping complet al frameworkului. Rulează teste de caracterizare înainte să muți cod vechi, ca să detectezi regresii subtile la ordinea operațiilor sau la tranzacții. Documentează în commit mesajul de ce ai mutat logica, nu doar unde — viitorul tu va căuta în git blame. Dacă un fișier PHP depășește constant sute de linii, tratează asta ca semnal de design, nu ca problemă de formatare.
Stratul HTTP versus domeniul aplicației
Controlerul ar trebui să traducă HTTP în apeluri către servicii sau acțiuni, nu să conțină reguli de business de zeci de linii. Când vezi `if` înlănțuite legate de starea unui cont sau de permisiuni, mută-le într-o clasă dedicată pe care o poți apela și din comenzi Artisan sau din job-uri. Form Request-urile preiau validarea și autorizarea la marginea requestului, astfel încât metodele publice ale controlerului rămân lizibile. Evită funcțiile globale adăugate la întâmplare în `helpers.php`; fiecare helper ar trebui să aibă un nume care descrie efectul lateral sau absența lui.
Autoloading și dependențe explicite
Composer mapează namespace-uri la directoare; respectă PSR-4 și nu amesteca clase de domeniu în folderele generate de framework. Constructor injection în Laravel rezolvă dependențele automat dacă tipurile sunt hint-uite corect — preferă interfețe mici acolo unde vrei să înlocuiești implementarea în teste. Nu instanția manual obiecte grele în interiorul metodelor dacă același serviciu apare în mai multe locuri; înregistrează binding-ul în provider când comportamentul trebuie schimbat per mediu.
Erori, excepții și răspunsuri previzibile
Aruncă excepții de domeniu cu mesaje utile pentru log, dar mapează-le în handler la coduri HTTP sau redirect-uri prietenoase pentru utilizator. Nu prinde `\Exception` generic fără re-aruncare sau logging — ascunzi bug-uri reale. Pentru API-uri JSON, menține un format constant al erorilor (`message`, `errors` pe câmpuri) ca frontend-ul să nu parseze text liber. În development, diferența dintre whoops și pagina generică de producție trebuie configurată explicit, nu lăsată la întâmplare.
Refactor incremental fără rewrite
Extrage metode private doar ca pas intermediar; ținta este o clasă testabilă fără bootstrapping complet al frameworkului. Rulează teste de caracterizare înainte să muți cod vechi, ca să detectezi regresii subtile la ordinea operațiilor sau la tranzacții. Documentează în commit mesajul de ce ai mutat logica, nu doar unde — viitorul tu va căuta în git blame. Dacă un fișier PHP depășește constant sute de linii, tratează asta ca semnal de design, nu ca problemă de formatare.